- Regizor: Tim Skousen
- Audio: ENG
- Subtitrare: ENG | ROM | HUN
Ce se întâmplă cu un vis amânat? Întrebarea, care apare în una din poeziile clasice scrise de Langston Hughes ("Harlem"), stă la baza acestui documentar, o producție de 40 de minute de la HBO Documentary Films. Filmul îi poartă pe telespectatori dincolo de zidurile centrului de corecție Sing Sing, acolo unde 1700 de oameni îndeplinesc sentințe lungi, de multe ori pentru crime violente. Mulți dintre deținuți au găsit speranța și o nouă stare de spirit la Hudson Link, o organizație non-profit susținută din finanțări private, care le oferă cursuri de liceu și posibilitatea de a obține o diplomă. Cufundați într-o colecție de cărți de studiu, de la "A Raisin in the Sun", scrisă de Lorena Hansberry, până la "The Cave", opera lui Platon, prizonierii sunt plini de înțelegere și entuziasm la cursuri. Munca lor culminează cu absolvirea emoțională, iar tenacitatea lor este o sursă de inspirație pentru toți. Din interviurile cu profesorii, studenții și familiile acestora, aflăm adevărata valoare a educației, precum și capacitatea ei de a oferi celor nevoiași o nouă șansă. "Nu mai sunt oamenii care au ajuns la închisoare", spune un profesor. "Sunt oameni noi, transformați prin educație."