- Regizor: Daniel Percival
- Cu: Sullivan Stapleton, Philip Winchester, Amanda Mealing, Eva Birthistle
- Audio: ENG
- Subtitrare: ROM | ENG
După ce agentul John Porter este răpit de teroristul pakistanez Latif, restul membrilor echipei Section 20, o elită secretă a departamentului British Military Intelligence, pornesc într-o cursă contra cronometru ca să-l salveze. La scurt timp, aceștia află că Porter și încă un membru al elitei Delta Force, Damien Scott, sunt singurii care îl pot identifica pe Latif. Sergentul Michael Stonebridge, însărcinat cu găsirea lui Scott, îl întâlnește pe acesta în ringurile de luptă subterane din Kuala Lumpur. Scott acceptă să ajute organizația Section 20 și descifrează un mesaj codat primit din partea lui Porter, în care îi avertizează despre un atac terorist dintr-un hotel din India și despre complotul Project Dawn, cel pe care membrii echipei încercau să-l deconspire de ceva vreme. Conduși de colonelul Eleanor Grant, echipa de seniori compusă din căpitanul Kate Marshall și maiorul Oliver Sinclair, Section 20 organizează o operațiune de supraveghere în New Delhi, fiind ajutați de ofițer-maior Ashkani, de la Serviciile Secrete din Pakistan. Bănuielile lor se adeveresc când teroriștii pun stăpânire pe hotel și iau câțiva ostatici, în timp ce Scott și Stonebridge rămân prinși înăuntru.